Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sesiune extraordinara pentru dezbaterea Constitutiei

Publicat in Adevarul, marți 3 iunie 2003 · ·

PSD a decis, ieri, organizarea unei sesiuni extraordinare pentru finalizarea Constitutiei pana la data de 10 iulie. Decizia a fost luata in Delegatia Permanenta a partidului, care le-a solicitat PSD a decis, ieri, organizarea unei sesiuni extraordinare pentru finalizarea Constitutiei pana la data de 10 iulie. Decizia a fost luata in Delegatia Permanenta a partidului, care le-a solicitat presedintilor celor doua Camere sa-si coreleze programul, astfel incat Constitutia sa nu fie lasata pe toamna. Vicepresedintele Miron Mitrea a declarat ca legea fundamentala va intra probabil saptamana viitoare in plenul Camerei Deputatilor, iar Valer Dorneanu a dat asigurari ca actul normativ nu va sta mai mult de doua saptamani in Camera pe care o conduce. La randul sau, Nicolae Vacaroiu ne-a declarat ca sesiunea extraordinara o va convoca doar pentru dezbaterea Constitutiei, deoarece nu exista un alt motiv care sa justifice deocamdata o asemenea actiune. Oricum, parlamentarilor li s-a atras ieri atentia sa-si programeze in general concediile dupa prima decada a lunii iulie. Proiectul de revizuire, pe ultima suta de metri Comisia parlamentara pentru revizuirea Constitutiei va incerca, in sedinta de astazi, sa incheie dezbaterile asupra amendamentelor inaintate de deputati si senatori pentru a putea inainta proiectul plenului Camerei Deputatilor. Vicepresedintele PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, ieri, ca in functie de rezultatele sedintei Comisiei constitutionale se va decide calendarul dezbaterilor din plenul Camerei Deputatilor. Daca se va reusi finalizarea lucrarilor in comisie, este posibil ca proiectul de revizuire a Constitutiei sa intre in dezbaterile plenului saptamana viitoare sau cel mai tarziu peste doua saptamani. Initial, se prevedea ca proiectul de modificare a Constitutiei sa fie gata in sesiunea de iarna, apoi termenele s-au tot prelungit, asa incat cele mai opti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 14 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°