Candidatul la şefia PDL Monica Macovei a declarat, luni seară, la Arad, că dacă va câştiga alegerile interne va reforma partidul astfel încât să elimine "ruptura" dintre baza partidului şi conducere, să acorde independenţă filialelor, iar oamenii să fie promovaţi pe merit.
Europarlamentarul Monica Macovei şi-a prezentat, la Arad, moţiunea "Reformiştii", într-o sală a Consiliului Judeţean, fiind însoţită de liderul judeţean al PDL, Gheorghe Seculici, şi de Adrian Papahagi.
În sală au fost prezente peste o sută de persoane, Seculici afirmând că estimează că au participat 70 la sută dintre cei 175 de delegaţi arădeni la Convenţia Naţională a PDL.
De la prezentarea moţiunii lui Macovei a lipsit Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad, care este plecat din ţară.
În faţa delegaţilor, Monica Macovei a reluat criticile la adresa actualei conduceri a PDL, despre care spune că nu face suficientă opoziţie faţă de USL.
"Astăzi nu există opoziţie din partea conducerii PDL. Avem o opoziţie exclusiv tovărăşească, cu declaraţii de dragoste către PNL. Vreau o opoziţie reală, agresivă în sensul bun, indicând tot ce face rău, abuziv şi împotriva intereselor României USL", a spus Macovei.
Ea a afirmat că a luat decizia de a candida încă din luna decembrie, după alegerile generale, după ce a văzut că "la un scor de 16 la sută preşedintele partidului nu şi-a dat demisia".
"E un gest care nu arată responsabilitate, onoare, care nu-ţi dă încredere că această conducere ne duce pe un drum mai bun", a spus Macovei.
Candidatul la şefia PDL a promis că, dacă va câştiga, va reforma partidul pentru ca filialele să aibă independenţă în decizii.
"De ani de zile s-a creat o ruptură între baza partidului şi conducere. Eu aş vrea să-i consult periodic pe membrii simpli, să-i întreb dacă fac bine unele lucruri. Vreau independenţă pentru fili