Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șeful Renault se ia de piept cu guvernele din Europa

Publicat in Capital, joi 5 aprilie 2012 ·

Imposiblitatea de a restructura capacitățile de producție europene împinge companiile producătoare de mașini către prăpastie. Aceasta este opinia lui Carlos Ghosn, șeful grupului francez din care face parte și Dacia.

În opinia oficialului Renault, acuala criză a datoriilor va obliga compania pe care o conduce să intre în „modul de criză” în ruropa, iar o situație similară poate întâlni și aliatul Nissan în Japonia. Carlos Ghosn consideră că o parte din vina pentru actuala situație aparține guvernelor din statele europene unde există uzine de asamblare. Acestea forțează producătorii să nu își restructureze activitatea și să nu facă disponibilizări în ciuda faptului că există o reală problemă cu producția excedentară.

„Într-un orizont de 10 ani nu am nici o îndoială că lipsa restructurării, mai ales la companiile care au neapărată nevoie de așa ceva, va fi o piedică pentru găsirea unei strategii de dezvoltare. Atât timp cât nu îți reorganizezi activitatea e posibil să supraviețuiești dar, cu timpul, devii tot mai slab”, a declarat Ghosn la New York, înaintea deschiderii expoziției auto din „Marele Măr”.

Reacția șefulului Renault vine după ce, în martie, vânzările mărcii sale pe piața franceză au scăzut cu nu mai puțin de 30%. Acest rezultat extrem de slab a forțat compania să își revizuiască până și prognozele privind evoluția piaței europene. În februarie, Carlos Ghosn declara că se așteaptă la un recul de circa 3%, dar acum declinul este eestimat la 5%.

În ciuda declinului pronunțat al pieței franceze, Renault nu poate face restructurări ale capacității decât cu acordul guvernului din Hexagon, care este cel mai mare acționar, deținând un pachet de 15%. CA și Renault, companii precum Fiat sau PSA sunt nevoite să mențină o producție excedentară în statele de origine, în ciuda declinului pronunțat al pieței.

În prezent se estimează că 2

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 50 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 49 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 29 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 4 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°