Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemtii si francezii i-au salvat pe greci in ceasul al doisprezecelea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 februarie 2010 ·

Grecia, tinta atacurilor speculative ale pietelor financiare de la inceputul anului, a fost salvata de la un esec rasunator, de marile tari ale Europei, Germania si Franta, care i-au adus la masa pe toti liderii europeni ca sa sustina tara cu cel mai mare deficit bugetar de acoperit.

Ajutorul pe care liderii europeni il vor acorda Greciei sa-l acorde Greciei are scopul de a calma pietele financiare si nu inseamna neaparat ca tara sud-europeana are probleme chiar atat de mari, cred analistii romani. "In cazul Greciei, in proportie de 80% este vorba de o problema psihologica si doar 20%, o problema reala. Sprijinul acordat este, intr-un fel, o strategie de imagine pentru a demonstra investitorilor si pietei internationale ca, in caz de nevoie, UE va interveni", este de parere analistul Dragos Cabat. Liderii europeni au ajuns la un consens privind acordarea unui sprijin Greciei, a declarat presedintele UE Herman Van Rompuy, in incercarea de a evita o criza de amploare la nivelul blocului de 16 state care utilizeaza moneda euro, scrie agentia de presa Thomson Reuters. Detaliile acordului nu au fost facute publice. Initiativa ajutorului apartine presedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, presedintelui francez Nicolas Sarkozy, cancelarului german Angela Merkel, presedintelui Bancii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, dar si premierului grec George Papandreou.

"Grecia nu a solicitat ajutor financiar", este declaratia lui Van Rompuy menita sa arate ca tara sud-europeana nu se afla in pericolul de a intra in incapacitate de plata.

Franta si Germania forteaza mana UE

Germania si Franta, cele mai importante economii din zona euro, s-au aflat in spatele planului pus la punct de autoritatile europene. Implicarea directa a celor doua tari este urmare a faptului ca acestea sunt cei mai mari detinatori de obligatiuni elene din zona euro. Conform

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 27 minute
Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 încep luni, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Shutterstock În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de eval

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°