La începutul secolului XX şi în special în perioada interbelică, bucătăria românească era în pas cu tendinţele europene, preparatele tradiţionale autohtone coexistând cu cele franţuzeşti, spaniole, italiene, germane sau slave. Iar toată această combinaţie năucitoare de ingrediente şi gusturi micşora văzând cu ochii distanţa dintre o Românie aflată în spaţiul balcanic şi o alta gata să accepte rafinamentul şi luxul unei gastronomii occidentale, despre care s-a vorbit şi care s-a gustat copios.

Constantin Bacalbaşa, un fin cunoscător al vremurilor sale, face o radiografie a universului culinar românesc, surprinzând pentru curiosul cititor modern, reţete şi tehnici de preparare mai vechi sau mai noi, neaoşe sau împrumutate, în cartea sa "Dictatura gastronomică”. Întâlnim aici nu numai mâncăruri tradiţionale, ci şi preparate rafinate, gătite cu stil, demne de retaurantele din capitala Franţei.

Supe şi zemuri

Cine îşi mai aminteşte de supa de trahana (o zeamă de carne în care se adaugă paste mărunte pregătite dintr-un aluat din făină cu ouă), despre care se spune că este atât de veche, încât obişnuiau să o prepare chiar şi tracii?

Reţetele din categoria "supe străine", explorează întreg spaţiul european, de la celebra "pot-au-feu" de pe masa francezilor (Bacalbaşa prezintă atât varianta originală, cât şi cea personală a reţetei, uşor adaptată spaţiului românesc, în care se va folosi o combinaţie de carne de vacă, picior afumat de porc, o găină sau măruntaie de pasăre, iar dintre legume: cepe, morcov, păstârnac sau praz), până la spaniola olla podrida (cu ale sale ingrediente neobişnuite, precum coada de berbec şi cârnatul cu usturoi) sau ruseasca sci (din carne de berbec cu smântână acră).

D-ale apelor

Racii, midiile, melcii si caracatita... Ingrediente considerate pâna de curând ca fiind exotice, putin stinghere în p