Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a făcut frizerie pe uliţa satului, cu bani europeni, unde iţi poti alege frizura pe calculator

Publicat in Libertatea, joi 27 iunie 2013 ·

Un şomer cu speranţele ucise de criză, o tânără cu idei copiate de prin Occident, dar cu buzunarele goale, un lăcătuş mecanic pe care fabrica unde muncea nu l-a mai vrut şi un puşti care, după ce a terminat şcoala, nu a ştiut încotro s-o apuce. Patru oameni care nu se cunoşteau între ei, patru oameni cu idei, dispuşi să-şi înceapă propria afacere. Pe toţi îi leagă, de ceva vreme un singur lucru. Proiectele lor au prezentat interes motiv pentru care au fost premiaţi de Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate - SASTIPEN , în cadrul unui program european. Acum, fiecare are povestea lui succes, e adevărat aflată la început, pe care o trăieşte, la ţară, departe de tumultul oraşului.

Dumitru Bejan, din Jupica Botoşani, şi-a încercat norocul "afară", la muncă, însă când s-a întors din Israel a realizat că îngroaşă rândurile şomerilor. Prin programele sale aflate în derulare - cu susţinere financiară europeană -, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate - SASTIPEN, al cărui preşedinte este Daniel Rădulescu, i-a întins o mână de ajutor. Acum, omul, odată condamnat la sărăcie, trăieşte din ceea ce-i produce propria firmă de construcţii pe care a pus-o pe picioare porn ind de la 10.000 de lei. Reţeta succesului a descoperit-o şi Mariana Ioniţă, o femeie care cu bani europeni şi-a deschis în Pipirig, Neamţ, în satul bunicilor lui Creangă, un salon de înfrumuseţare. "Chiar şi bătrânele din sat vin la mine să-şi facă o unghie sau să se ungă cu pomezi. Obligatoriu cu programare, ca să nu se calce pe bătături", spune mândră Mariana.

Dacă vor să-şi facă o poartă din fier, un gard sau chiar un scăunel, ţăranii din satul vasluian Puşcaşi, au un singur drum de făcut. Să-i bată la uşă lui Jenuţ Ceauşu, care dintr-un lăcătuş mecani şomer, a ajuns patronul unei mici firme de contrucţii metalice. În plus, banii veniţi din Europa îl ajută să-şi extindă afacerile şi în domen

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 3 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°