Busuiocul este unul dintre condimentele cel mai des folosite la mâncărurile preparate în bucătăriile din întreaga lume.Există o varietate de specii, începând de la busuiocul obişnuit, cultivat în grădini, până la cel dulce. Diferenţa între soiurile de busuioc este dată de arome, existând, de exemplu, aroma de lămâie, anason, scorţişoară sau chiar de lăptucă. Mai există şi varietăţi ale acestei plante aromatice care nu se folosesc la gătit, cum este, de exemplu, busuiocul camforat, care se utilizează exclusiv în scopuri medicinale. Busuiocul „sfânt“ nu este folosit nici în gastronomie, nici în medicină, ci doar în aromoterapie şi în scopuri ornamentale. În gastronomie, busuiocul cu aromă de lămâie este folosit la producerea oţetului. Busuiocul cu aromă de anason, de lăptucă, busuiocul verde sau cel roşu, dar şi cel dulce sunt folosite în gastronomie. În bucatele thailandeze se foloseşte busuiocul dulce, în timp ce preparatele italieneşti conţin, în special, busuioc sălbatic. Busuiocul, de-a lungul istoriei De-a lungul istoriei, diferite soiuri de busuioc erau folosite pentru a extrage otrava din organismul oamenilor muşcaţi de animale veninoase ori înţepaţi de insecte. Se credea că numele acestei plante era derivat din cel al legendarei creaturi vasilisc, o fiinţă imaginară, asemănătoare cu un şarpe, despre care se presupune că ar ucide cu privirea (din grecescul „basiliskos“ mic rege). Altă teorie susţine că numele plantei vine de la termenul grecesc „basileus“, care înseamnă „rege“. În India, busuiocul era venerat ca fiind planta sacră a zeilor, iar busuiocul sfânt a fost mult timp pus pe pieptul celor care mureau, pentru a-i proteja până ajungeau în Rai. În prezent, busuiocul este recomandat pentru diverse afecţiuni digestive, întrucât face parte din familia plantelor mentolate. Se spune că ceaiul de busuioc băut imediat după masă este cel mai bun digestiv, motiv