Cineva m-a întrebat recent: „Oare să nu lupt pentru omul pe care-l iubesc? Oare să nu lupt pentru acela care-mi face ziua întreagă mai frumoasă”? Dar, ce înseamnă „să lupţi”? Ce înseamnă lupta atunci când prezenţa celuilalt sau un cuvânt de-al lui îţi face ziua fericită, dar lucrurile nu stau aşa şi viceversa? Dacă nu-i o bucurie reciprocă în dragoste, în prietenie, în bucuria de a vorbi unul cu altul, în aceea de a ne întâlni unul cu altul, dacă nu împărtăşim aceeaşi stare în orice situaţie am fi, pentru ce luptăm şi cu cine? Oare putem noi visa să-i trezim altuia în inimă şi-n minte dragostea pe care n-o poate simţi? Putem găsi vreo armă pe lumea asta, fie ea şi o pană de înger sau o puşcă, pentru a forţa pe cineva să ne iubească?
Eu cred că se poate să gândim, să visăm, să ne dorim aşa ceva, dar nu pun pariu pentru frumuseţea consecinţelor. Dragostea este sau nu este. Nu poate fi forţată şi de aceea nu cred că ea poate fi obiectul unei lupte. A, dacă iubeşti un om care te iubeşte, dar se opune altcineva iubirii, se opun alţi oameni sau circumstanţe de viaţă, se poate... Atunci chiar eşti obligat să păşeşti într-un război pentru dragostea ta. Atunci să nu-ţi laşi iubirea răpusă de alte forţe, de alte opinii, de oameni care nu iubesc şi nu trăiesc în locul tău. Pentru dragoste merită să lupţi: poate că numai într-un război pentru dragoste merită să fii implicat într-o viaţă întreagă.
Dar, una-i să te războieşti cu alţii, cu circumstanţele vitrege, cu opoziţiile şi aberaţiile mentale ale altor oameni şi alta-i să vrei iubirea de la cineva care... dă toate semnele că nu simte la fel. Într-un asemenea caz, pierzi energie şi, adesea, obţii efectul opus celui dorit pentru că iubeşti prin respingere. Îl iubeşti pe acela ce te respinge. Într-un asemenea caz, ar fi mai util să lupţi cu tine însuţi, cu tiparul din mintea ta, care te stimulează şi te atrage să