Cota unică şi contribuţiile la asigurările sociale nu vor fi modificate până în 2013, potrivit stategiei fiscal-bugetare pentru următorii trei ani, aprobată miercuri de Guvern şî citat de Mediafax.
Documentul arată că evoluţia TVA va respecta angajamentele asumate de România prin acordurile încheiate cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, dar nu precizează dacă noul nivel de 24%, majorat de la 19% începând cu 1 iulie, va fi menţinut şi pe termen mediu.
Citiţi şi:
Guvernul a aprobat măsurile de austeritate / Vezi cine nu este afectat
Udrea: "Dacă Guvernul nu e în stare să pună în practică măsurile de austeritate, trebuie să-şi dea demisia"
În perioada 2011-2013, Guvernul are în vedere promovarea unei politici fiscale care să ofere sustenabilitate procesului de creştere economică prin menţinerea actualelor cote reduse de TVA, respectiv cota de 9% pentru anumite livrări de bunuri şi servicii prevăzute de Codul Fiscal şi cota de 5% pentru livrarea de locuinţe ca parte a politicii sociale.
Contribuţiile sociale, menţinute
Cotele de contribuţii sociale vor fi menţinute pe termen mediu, iar evoluţia moderată a câştigului salarial mediu brut pe termen mediu şi implementarea graduală a pilonului II de pensii va conduce la diminuarea ponderii contribuţiillor la asigurări spciale în PIB până în anul 2013 faţă de nivelul înregistrat în anul 2008.
"Pe orizontul de referinţă ponderea acestora se situează la 8,9%-8,2% din PIB", se arată în document.Pentru anul 2010, cota de contribuţii de asigurări sociale (CAS) pentru condiţii normale de muncă la angajator este de 20,8%, iar pentru angajat de 10,5%. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate este de 5,2% pentru angajator şi de 5% pentru angajat.
Atât angajaţii cât şi angajatorii mai plătesc contribuţii la şomaj de 0,5%, precum şi alte contribuţii. Guvernul vrea ca în pe