Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reglementarea financiară în UE

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 decembrie 2009 ·

Ultima întâlnire a miniştrilor de Finanţe din UE a reconfirmat decizia din iunie a.c. de a înainta cu formarea unor instituţii de reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare la nivelul Uniunii. S-a decis ca nu mai târziu de începutul lui 2011 să înceapă să funcţioneze Consiliul European pentru Risc Sistemic (ECSR), care să se ocupe de supravegherea macroprudenţială a pieţelor financiare din Uniune.

Totodată se va merge înainte cu constituirea unor autorităţi specializate care să judece situaţia pe pieţe specifice: cea bancară, cea a asigurărilor şi cea a hârtiilor de valoare. ECSR va fi în strânsă legătură cu Banca Centrală Europeană BNCE, care va oferi suport logistic şi informaţia necesară. O mare dispută, care va continua, este în ce măsură aceste organisme vor căpăta atribuţii de reglementare şi supraveghere care să precumpănească, dacă este cazul, asupra celor la nivel naţional.

Fapt este că, în ultimă instanţă, povara unor eşecuri în lumea financiară, care au impact de natură bugetară, sunt suportate de plătitorii de taxe naţionali. Adică, nu bugetul Uniunii este cel chemat să acopere pierderi ale unor instituţii financiare private, iar dacă se întâmplă aşa ceva aceasta are loc într-un mod indirect, mai puţin vizibil. Nerezolvarea acestei mari chestiuni fiscale, în condiţiile pieţelor comune din Uniune, este piedica esenţială în formarea unui sistem de reglementare şi supraveghere cu forţă la nivel european.

De altfel, criza economică de acum a demonstrat că, deşi efectele de contagiune sunt foarte puternice, guvernele naţionale sunt cele care sunt chemate să stăvilească iureşul turbulenţelor.

Dar mai este un aspect care merită să fie subliniat şi pe care am avut posibilitatea să îl evoc într-o intervenţie în Parlamentul European în toamna lui 2008. Armonizarea legislaţiei în UE în domeniul pieţelor financi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°