În loc să se concentreze asupra guvernării, USL, cuprinsă de un nemaiîntâlnit elan vindicativ, continuă răfuiala cu fostul partid de guvernământ. Dorinţa arzătoare a liderului liberal Crin Antonescu este ca PD-L „să dispară de pe prima scenă politică a ţării”. Nu s-a ferit s-o exprime, iar, în data de 28 mai a.c., constata, ironic, că visul i s-a împlinit fără contribuţia sa personală, portocaliii fiind înlocuiţi, pe afişele electorale, de oamenii verzi. După alegeri însă, a văzut că partidul, deşi zdrobit, tot mai zvâcneşte şi dă din picioare, fiind nevoie de câteva lovituri bine ţintite ca să-şi dea obştescul sfârşit.
Prima dintre ele s-ar putea numi, parafrazând o sintagmă consacrată, „anul porţilor deschise”, prin care să intre în PNL sau în PSD, după cum simte fiecare, pedeliştii cu funcţii şi cheag, în căutare de protecţie. Doamna deputat Sorina Plăcintă a deschis calea, trecând de la PD-L la PNL, cu viteza fulgerului, fapt ce i-a produs lui Ludovic Orban o uşoară îngrijorare legată de avalanşa de „plăcinte” şi „plăcinţele”, care le-ar putea sta vechilor liberali în gât. Şi, cum formaţiunea lui Emil Boc riscă dezintegrarea, ar putea urma un adevărat exod, mai ales de aleşi locali, pe care USL, deşi nu are nevoie de ei spre a-şi consolida poziţia, se va grăbi să-i primească. Astfel, alianţa la putere consacră traseismul politic – pe care altădată îl condamna - ca moral şi bun, dacă serveşte curăţării scenei de odiosul PD-L.
Următoarele lovituri îi sunt aplicate direct la cap, într-o succesiune rapidă, dorinţa domnului Antonescu întâlnindu-se, pe traseul spre craniu, cu visul lui Victor Ponta, de a fi singurul român în poza de la Bruxelles a şefilor de state şi de guverne. Preşedintele Traian Băsescu este altoit cu propriile-i arme – impunerea voinţei personale, ignorarea cutumelor, forţarea legilor –, ajungând să reclame, cu voce gravă, ceea ce