Chiar dacă a semnat cu Dinamo, contractul lui Alex Curtean nu a fost încă înregistrat la LPF şi, în consecinţă, transferul ar fi putut pica. Problema o reprezintă o restanţă de 50 de mii de euro pe care Poli o are faţă de jucător şi pe care timişorenii ar fi vrut să o suporte "câinii". Până la urmă, oficialii celor două cluburi au găsit soluţia.
Timişoara are datorii de 50 de mii de euro la Curtean, iar acesta nu vrea să plece de la Poli fără să-şi ia banii. În decursul zilei de ieri, divizionara secundă nu părea dispusă să-i achite drepturile, având pretenţia ca Dinamo să îşi asume această responsabilitate. Cum oficialii "câinilor roşii" au refuzat din start varianta, Curtean a fost foarte aproape să rămână până la urmă la Timişoara.
Totuşi, lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade spre seară, când Nicolae Badea, preşedintele bucureştenilor, a intervenit personal şi s-a pus de acord cu oficialii bănăţenilor pentru introducerea unei clauze în contractul jucătorului, care să prevadă că Alex nu va rămâne fără bani.
13 meciuri a jucat Curtean în acest sezon de Liga a II-a
Chiar dacă a semnat cu Dinamo, contractul lui Alex Curtean nu a fost încă înregistrat la LPF şi, în consecinţă, transferul ar fi putut pica. Problema o reprezintă o restanţă de 50 de mii de euro pe care Poli o are faţă de jucător şi pe care timişorenii ar fi vrut să o suporte "câinii". Până la urmă, oficialii celor două cluburi au găsit soluţia.
Timişoara are datorii de 50 de mii de euro la Curtean, iar acesta nu vrea să plece de la Poli fără să-şi ia banii. În decursul zilei de ieri, divizionara secundă nu părea dispusă să-i achite drepturile, având pretenţia ca Dinamo să îşi asume această responsabilitate. Cum oficialii "câinilor roşii" au refuzat din start varianta, Curtean a fost foarte aproape să rămână până la urmă la Timişoara.
Totuşi, lucrurile s-au sch