Femeile care beau alcool în primele săptămâni de sarcină prezintă un risc de trei ori mai mare de a naşte prematur, potrivit unui studiu al cercetătorilor irlandezi, informează Daily Mail.
Oamenii de ştiinţă de la Colegiul Trinity susţin că expunerea la alcool din stadiul embrional predispune la naşterea unor copii a căror greutate este cu mult sub una normal.
Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au monitorizat pe tot parcursul sarcinii 60.000 de femei, care trebuiau să participe trimestrial la controale de rutină şi să completeze un chestionar, care cuprindea şi întrebări legate de consum de alcool.
Astfel, 81% dintre voluntare au răspuns că au băut alcool doar în primele săptămâni de sarcină, după care cantitatea de acest tip de băuturi a fost redusă considerabil sau definitiv. Dintre acestea, 60% au precizat că beau un pahar de alcool pe săptămână sau la ocazii speciale.
Cercetătorii au constatat că femeile care au inclus în dieta de sarcină şi alcoolul nu au putut duce sarcina la termen, iar greutatea bebeluşilor era cu mult sub una normală.
Specialiştii precizează că, indiferent de tipul de băutură alcoolică consumată de o femeie însărcinată, viitorul copil prezintă un risc crescut de a se naşte cu anomalii ale dezvoltării creierului, feţei, oaselor şi prezintă afecţiuni articulare - motiv pentru care aceşti copii încep să meargă destul de târziu.
Mai mult, la astfel de copii ritmul de creştere pe parcursul vieţii este încetinit şi diferit de cel al unui copil normal, avertizează cercetătorii.
Femeile care beau alcool în primele săptămâni de sarcină prezintă un risc de trei ori mai mare de a naşte prematur, potrivit unui studiu al cercetătorilor irlandezi, informează Daily Mail.
Oamenii de ştiinţă de la Colegiul Trinity susţin că expunerea la alcool din stadiul embrional predispune la naşterea unor copii