"...bine e dacă bunicul n-o să moară niciodată şi dacă peştii n-o să se mute din rîu şi dacă o să se stingă focurile din Osijek şi dacă Steaua Roşie o să cîştige Cupă Europeană" - scria Saša Stanišić în romanul de debut: "Cum repară soldatul gramofonul", editura Polirom, despre dorinţele unui puşti sîrb în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Dragostea faţă de o echipă de club nu e îndoliată chiar dacă, privind în jur, senzaţia e că ne degradăm.
Despre o altă Steaua, nu în ajunul vreunui război, ci a sărbătorilor de iarnă, cîndva, după o Revoluţie. Nu e o odă, e o piesă de puzzle, simplă. Putea fi Rapid, Dinamo, Craiova sau orice echipă de ligă judeţeană. Nimic spectaculos, doar o margine a celebrului joc din cutie.
"Nicuşor, dă-te la o parte!, te calc, Nicuşor!", striga fiul către tatăl care se instalase în faţa garajului cu mîinile larg deschise. "Băi tîmpitule, nu pleci nicăieri cu Rîndunica mea!". Rîndunica, o Dacie 1300, albă ca un halat de medic, era mîndria inginerului de la uzina de motoare electrice din comuna Săcele, lîngă Braşov. Steaua urma să joace la Bucureşti cu marele Juventus. Trebuia să fie acolo. Nu conta iarna, lipsa experienţei. Erau vremuri cînd nu mai conta nimic. Doar să fii acolo!
Ionuţ era în ultimul an de liceu, iar nevoia de adrenalină adolescentină nu putea fi oprită de o simplă rugăminte a părintelui. Aşa că uşile garajului s-au lăsat instant înduplecate de două picioare serioase, motorul a fost turat, iar tatăl s-a ferit din calea autoturismului căzînd direct în boscheţii îngheţaţi din curte. Atingerea cu ei a declanşat spumele la gură: "Mama mă-tii de descreierat! Vii tu înapoi!". Ieşit în trombă pe poartă, cei doi prieteni cu care intenţiona să plece la meci aproape că s-au suit din mers.
Nu e o poveste tristă. Nimeni nu a derapat, nimeni nu a murit. Doar că Steaua începe o nouă aventură europeană. Rîndunic
