Din documentele strict confidenţiale care, în fiecare săptămână, se „pierd” la Bruxelles pentru a ajunge pe căi dintre cele mai ciudate la corespondenţii de presă, am selectat un mesaj care a stat de curând in atenţia Colegiului Comisarilor, organismul colegial de conducere al Comisiei Europene. „Trebuie să discutăm mai mult, se spunea, dincolo de problemele economice, de modul în care statele membre aplică regulile statului de drept şi asigură respectarea drepturilor fundamentale.“ Se punea întrebarea, deschizatoare de foarte interesante perspective pentru această toamnă în care va începe nemiloasa bătălie pentru europarlamentarele din mai 2014: ce se poate găsi între procedurile de infringment şi aplicarea prevederilor articolului 7 din Tratatul de la Lisabona? Dacă despre aceasta se vorbeşte acum, în termenii jocului european, asta înseamnă că se pregăteşte ceva de tipul “mişcare exemplară pentru a convinge cetăţenii europeni că UE foloseşte la ceva, poate susţine principii şi poate acţiona când este nevoie”. Posibil, atâta timp cât, în acelaşi document, se aprecia că există o prăpastie reală între dorinţele cetăţenilor şi ceea ce-şi doresc să facă instituţiile europene, cu îndemnul de a “evita dezamăgirea prin enunţarea unor speranţe nerealiste”. Şi ce-ar fi realist şi convingător? Foarte realist şi extrem de convingător, posibil, este ca UE să poată declanşa în cazul unui stat membru (mulţi analişti evocă o asemenea situaţie în cazul Ungariei) mecanismul prevăzut de Tratatul de la Lisabona, foarte spectaculoasă bombă politică dacă va fi lansată la momentul potrivit. Şi toate elementele constitutive se află aliniate şi contextul ar fi favorabil, căci totul s-ar translata atunci la nivel de principiu, lasând în planul doi celelalte probleme de natură socială şi economică, mult mai greu, dacă nu chiar imposibil de soluţionat. În acest caz, poate este interesant s