45 milioane lei pentru prevenirea inundatiilor si refacerea zonelor afectate. Guvernul a decis astazi sa aloce, din Fondul de Mediu, 30 milioane lei pentru prevenirea inundatiilor in judetele Iasi, Tulcea, Harghita si Covasna. Alte 15 milioane lei se indreapta catre refacerea cailor de acces, afectate de alunecari de teren, dintre Malu cu Flori si Pucheni, din judetul Dambovita. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a precizat ca sumele respective se adauga celor 72 milioane lei disponibilizati anterior din Fondul de Mediu pentru trei obiective de prevenire a inundatiilor. Acesta a aratat totodata ca evaluarea pagubelor totale produse in urma inundatiilor este in curs de finalizare, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, si ca urmare a faptului ca in urma ploilor din ultimele zile au fost afectate de inundatii circa 100 de localitati si peste 430 de case, scrie EVZ.
Sfideaza criza: Salarii cu 75 la suta mai mari la Primaria Timisoara. Conform unor surse din cadrul Primariei Timisoara, citate de www.pressalert.ro, salariile angajatilor de la Directia de Dezvoltare si Integrare Europeana ar fi crescut cu 75 la suta din salariul de baza. Sefa directiei, Aura Junie, refuza sa comenteze informatiile aparute, pe motiv ca sunt confidentiale. "Pretextul folosit pentru aceasta manevra a fost o prevedere care spune ca pot fi marite salariile celor care sunt implicati in atragerea si derularea de programe cu fonduri europene. Totul a pornit de la Directia de dezvoltare si integrare europeana, condus de Aurelia Junie, unul dintre oamenii de incredere ai primarului Gheorghe Ciuhandu. Ulterior, lista a fost umflata, ajungandu-se pana la 70 de persoane, fiind inclusi reprezentantii mai multor directii din primarie- cum ar fi Drumuri si Transporturi, Resurse Umane sau Comunicare, informeaza Adevarul.
Baconschi inaugureaza un nou curent in PDL: polul