Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutorul de 1.000 € nu va crea joburi pentru toţi şomerii

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 noiembrie 2008 ·

Guvernul estimează că, în perioada următoare, doar 30.000 de persoane aflate în şomaj de peste trei luni îşi vor găsi de lucru. Sursa: Agerpres

Astfel, costurile determinate de acordarea celor 1.000 de euro firmelor pentru fiecare loc de muncă pe care este angajată o persoană disponibilizată de mai mult de trei luni s-ar putea ridica la circa 30 milioane de euro, potrivit unor surse oficiale. Măsura face parte din programul anticriză pe patru ani propus de guvern săptămâna trecută şi care se ridică la peste 10 miliarde de euro. Primele măsuri vor fi adoptate în şedinţa de guvern de mâine. „Nu voi aştepta începutul anului viitor pentru ca acest plan să fie operaţional“, a declarat premierul. În şedinţa de mâine, se va prezenta şi un proiect de act normativ pentru suplimentarea cu 100 de milioane de euro a Fondului Naţional pentru IMM-uri.

Contribuţiile la asigurările sociale se reduc în 2009

Alte măsuri adoptate de guvern presupun reducerea contribuţ iei la asigurările sociale cu zece puncte procentuale şi acordarea unui bonus fiscal de 5% pentru persoanele şi firmele care îşi vor plăti la timp impozitele. Diminuarea contribuţiilor la asigurările sociale cu zece puncte procentuale, propusă de premierul Tăriceanu, va începe cu o reducere de maximum două puncte, măsură care va fi aplicată pe parcursul anului viitor, potrivit lui Ovidiu Silaghi, ministrul pentru IMM-uri. Pentru acest an, a fost programată o reducere a CAS cu şase puncte procentuale, din care 4,5 puncte pentru angajatori în ianuarie şi decembrie şi 1,5 puncte pentru angajaţi în luna iulie.

Prima casă, fără TVA

Guvernul vrea să transforme sectorul construcţiilor de locuinţe în motorul economiei româneşti, fără a prezenta însă un plan concret. Potrivit mai multor analişti, sectorul construcţiilor de locuinţe va fi puternic afectat de criza econo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 50 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 26 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°