Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reîntâlnire cu Ruxandra Donose

Publicat in Viata Medicala, miercuri 8 februarie 2012 ·

Ne-am obişnuit, de câţiva ani, ca în prima lună din an, în stagiunea formaţiilor radio să fie programată o operă în concert, aşa încât, şi de această dată, am asistat la un astfel de eveniment, dorinţa de a o reinvita pe mezzosoprana Ruxandra Donose determinând alegerea operei Wertherde Massenet, partitură în care a evoluat anterior, cu succes, şi pe scena de la Covent Garden (Londra). Extrem de îndrăgită şi apreciată (din fericire şi la noi), renumita solistă a atras la Sala Radio un numeros public – melomani care, în pofida frigului de afară, înotând prin nămeţi, au dorit să o asculte „pe viu“ interpretând rolul Charlotte, deosebit de solicitant, dar şi ofertant în plan vocal şi expresiv. Iar maniera în care a construit personajul, cu sensibilitate şi dramatism, dar mai ales cu un firesc şi o trăire captivantă, a pus în valoare şi calităţile glasului său de o prospeţime uimitoare, suplu, strălucitor, învăluit într-o infinită bogăţie de culori, precum şi inteligenţa sa cu totul aparte, dublată de feminitate şi eleganţă – pentru că are ceea ce se numeşte „rasă“, o distincţie (interioară şi exterioară) ce vine dintr-o „zestre“ nativă, imposibil de „fabricat“. Probabil că, pentru mulţi, atractivă a fost şi lucrarea în sine, prea rar cântată la noi, având totuşi doar câteva repere cunoscute publicului larg şi, poate, paradoxal, tocmai acesta a devenit, pentru unii, un punct de interes. De asemenea, un argument foarte important a fost şi distribuţia echilibrată, astfel încât l-am ascultat cu reală plăcere pe tenorulHector Lopez în dificilul rol titular, abordând cu mult curaj muzica franceză, străduindu-se să cânte pe cât se poate în stilul specific (dar cu o emisie mult prea „acoperită“), etalând Publicitate din nou o voce frumoasă şi robustă, cu acut sigur şi metalic, un temperament adecvat nefericitului Werther, apoi pe soprana Irina Iordăchescu, omnipreze

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 59 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°