Ieri, la Tribunalul Braşov a avut loc primul termen de judecată în procesul intentat de SSIF Orizont Vest Oradea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în cazul societăţii Rulmentul SA. Compania orădeană, care deţine 13% din societatea braşoveană producătoare de rulmenţi, a atacat în instanţă AVAS după ce aceasta a luat decizia de lichidare voluntară a Rulmentul SA printr-o Adunare Generală a Acţionarilor de la începutul lunii martie. Instanţa a decis să amâne judecarea procesului prin care micii acţionari solicitau anularea deciziilor AGA de lichidare voluntară până pe 5 iunie. Între timp, deşi se obţinuseră suspendarea aplicării deciziei AGA, Autoritatea şi-a văzut liniştită de treabă şi a concediat toţi oamenii.
ZLK Cehia vrea uzina
Nicolae Rusu, preşedintele SSIF Orizont Vest Oradea, susţine că Autoritatea a făcut un abuz la Rulmentul SA, deoarece compania încă mai avea soluţii de privatizare. „Numai pe mine m-au căutat doi posibili investitori – unul este din Cehia, compania ZLK, iar numele celui de-al doilea nu vi-l pot divulga, pentru că nu mi-a trimis nimic scris”, a spus Rusu.
Acesta a mai declarat că aşa cum se pot şterge datoriile producătorilor de energie pentru a fi privatizaţi mai târziu, la fel se putea acţiona şi în cazul societăţii braşovene. „Lichidarea Rulmentul SA ne va costa până la 50 de milioane de euro, bani pe care îi vom plăti cu toţii, pe când din privatizare se puteau obţine nişte bani pentru stat, dacă ştergeam măcar jumătate din datorii, aşa cum spunea fostul preşedinte al AVAS, Răzvan Orăşanu”, a mai spus Rusu, care a acuzat conducerea Autorităţii că ar avea anumite interese în lichidarea producătorului braşovean de rulmenţi. Ieri, la Tribunalul Braşov a avut loc primul termen de judecată în procesul intentat de SSIF Orizont Vest Oradea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în cazul