Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL - Echipele si etapele din ligile 2 si 3 nu s-au decis

Publicat in eMaramures, luni 5 august 2013 ·

In cadrul sedintei de azi care a avut loc la Federatia Romana de Fotbal ar fi trebuit sa se afle componenta seriilor din Liga a doua de fotbal, precum si cea din a treia liga. De asemenea, trebuia stabilit tintarul pentru ambele ligi. Nicio decizie, insa, nu a fost luata. Astfel ca FC Maramures Universitar Baia Mare, echipa care a retrogradat din Liga a doua la finele sezonului precedent si care a depus cerere sa evolueze si in anul competitional 2013-2014 tot in esalonul secund, dat fiind ca exista locuri vacante, nu a aflat azi in ce liga va evolua din toamna. In Liga a treia, Maramuresul este reprezentat de FC Municipal Baia Mare, echipa proaspat promovata.

Nici componenta seriilor din Ligile 2 si 3 si nici programul etapelor nu au fost azi stabilite in sedinta de la Federatia Romana de Fotbal, deciziile fiind amanate pentru dupa 14 august, data la care este stabilit sa aiba loc Comitetul Executiv.

A fost, in schimb, propus formatul atat pentru sezonul acesta, cat si pentru cel urmator. Astfel, in Liga 2 vor fi doua serii a cate 14 echipe in anul competitional 2013-2014. Vor promova primele doua grupari din fiecare serie si vor retrograda cate 5. In anul competitional 2014-2015, Liga a doua va fi compusa tot din doua serii, a cate 12 echipe fiecare, fiind introdus sistemul Play Off si Play Out.

In Liga a treia , acest an competitional ar urma sa se deruleze cu sase serii a cate 12 echipa fiecare, cu Play Off si Play Out. Vor pormova echipele de pe locul 1 din fiecare serie, iar ultimele doua din fiecare serie vor retrograda, plus doua echipe cel mai slab cotate de pe locurile 10. In 2014-2015 Liga a treia va fi formata tot din sase serii a cate 12 echipe, cu Play Off si Play Out. Detaliile cu privire la promovare si retrogradare nu au fost aici stabilite.

Date furnizate de Cosmin Filip, vicepresedinte FCM Baia Mare.

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 37 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Schiphol din Amsterdam cu câteva ore înainte de show-ul de la Co-op Live din Manchester. Ea este suspectată de posesie de droguri uşoare

News.ro acum 50 minute
Cântăreaţa americană Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda cu câteva ore înainte de a susţine un concert la Co-op Live din Manchester, relatează skynews.com. Ea a fost reţinută pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, fiind suspectată d

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 4 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 5 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°