Titlurile companiilor farmaceutice au susţinut avansul burselor europene, iar acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri la cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,8% şi a închis la un maxim de după 3 octombrie 2008, transmite Reuters.
Cotaţiile acţiunilor producătorilor de medicamente AstraZeneca, GlaxoSmithKline, Sanofi-Aventis şi Novartis, prezenţi şi pe piaţa românească, au crescut.
Mişcările de pe bursele europene au fost influenţate de situaţia din Statele Unite. Reforma din sănătate, promovată de preşedintele Barack Obama, ar putea fi blocată, în cazul în care candidatul Partidului Democrat nu va câştiga alegerile pentru un scaun în Senat, organizate în Massachusetts.
După anunţul privind preluarea de către Kraft, acţiunile Cadbury au urcat cu 3,6%, la un nivel record.
De asemenea, indicii celor mai importante companii listate pe bursele din Londra, Frankfurt şi Paris au crescut.