Se spune ca, intr-un discurs, cel mai dificil e sa rostesti prima propozitie. Dar, desi am rostit-o deja, simt ca imi va fi la fel de dificil sa rostesc propozitiile ce vor urma – a treia, a sasea, a zecea, si tot asa, pina la cea din urma – de vreme ce trebuie sa vorbesc despre poezie. Am vorbit mult prea rar despre poezie, aproape deloc. Si de fiecare data cind am spus cite ceva, am ramas cu impresia ca nu ma prea pricep sa vorbesc pe aceasta tema. De aceea discursul meu va fi mai degraba scurt. Imperfectiunea se tolereaza mult mai bine in doze mici.
Poetii de astazi sint sceptici si suspiciosi, mai ales suspiciosi, fata de indeletnicirea lor. Se feresc sa declare ca sint poeti, ca si cum le-ar fi rusine de acest lucru.
Dar, in vremurile in care traim, ne vine mult mai usor sa ne recunoastem defectele, cel putin daca sint frumos ambalate, decit sa ne recunoastem meritele pe care le tinem ascunse adinc si in care nu credem cu adevarat niciodata. In cazul in care poetii, in timp ce completeaza formulare sau stau de vorba cu cineva, sint nevoiti sa-si mentioneze profesia, acestia prefera termenul „literat“, sau pur si simplu inlocuiesc „poet“ cu numele meseriei din care isi cistiga existenta. Functionarii sau pasagerii unui autobuz par neincrezatori si alarmati cind descopera ca au de-a face cu un poet, in cazul in care se intimpla sa intilneasca unul. Presupun ca si filozofii au parte de reactii similare. Totusi, filozofii se afla intr-o situatie mult mai buna deoarece au posibilitatea de a-si impodobi putin profesia cu titluri stiintifice. Profesor de filozofie suna mult mai respectabil.
Dar nu avem inca profesori de poezie. Daca am avea, ar insemna ca poezia e o ocupatie ce necesita studiu specializat, examinari regulate, articole teoretice cu bibliografii si note de subsol atasate si, in final, diplome oferite intr-un cadru ceremo