Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul ţărilor cu cei mai mulţi oameni graşi. Unde se află România în clasament - FOTO

Publicat in Mediafax, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Un grafic realizat recent de o companie specializată în analiză şi prelucrare de date relevă care sunt ţările din lume ai căror cetăţeni au cel mai mare indice de masă corporală, respectiv cea mai scăzută greutate. Graficul este realizat pentru ambele sexe şi relevă în ce regiuni ale globului consumul de alimente nesănătoase influenţează greutatea oamenilor.

La o primă impresie oricine ar considera că primul loc într-un clasament al greutăţii corporale pe ţări ar fi ocupat de Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, prima poziţie în cadrul acestui clasament este rezervată populaţiei din Kuweit, conform graficului întocmit de compania Visual, citat de dailymail.co.uk.

Statul arab are, în cazul bărbaţilor, un indice de 27.5 masă corporală, în timp ce în cazul persoanelor de sex feminin indicele ajunge la valoarea de 31.4. Statele Unite ale Americii sunt clasate pe locul doi deoarece în cazul bărbaţilor indicele corporal ajunge la 26.5 iar pentru femei este clasat la 29.

Conform acestui grafic, adulţii care se situează cu masa corporală între indicii de 18.5 şi 24.9 pot fi consideraţi în general că au corpul perfect echilibrat raportat la greutate şi înălţime.

Marea Britanie, o ţară ameninţată de problema obezităţii în cazul copiilor, ocupă locul 26 în Graficul Visual cu indici de 27 pentru bărbaţi şi 26.9 la femei.

România are o medie în cazul maselor corporale ale populaţiei destul de bună. Astfel, în cazul bărbaţilor indicele de masă corporală raportat la înălţime ajunge la 23.9, în timp ce pentru femei acesta se clasează la 24.2, totalizând o medie finală de 24.1.

O realitate în acest grafic face referire la faptul că ţările sărace din Asia sau Africa au o populaţie cu masă corporală destul de mică, printre statele cu probleme la acest capitol fiind Togo, Mali sau Pakistan.

Statul cu cel mai mic indice corporal al

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ciolacu, despre salariul minim european: Mecanismul trebuie să fie predictibil

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri de jurnalişti despre introducerea salariului minim european, premierul a spus că că de la 1 iulie va începe mecanismul de implementare. „Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, c

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 33 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Primul vaccin personalizat împotriva cancerului de piele a intrat în faza finală de teste

HotNews acum 24 minute
Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclus

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°