Naţionala de rugby a României nu a reuşit decât un scor egal în faţa Rusiei, în deplasare, 21-21, rezultat în urma căruia a ratat calificarea directă la Campionatul Mondial. Sursa: www.frr.ro
Obligată să bată Rusia în Cupa Europeană a Naţiunilor, România a trebuit să se mulţumească doar cu un rezultat de egalitate, 21-21. Meciul de la Soci a început bine pentru "stejari", care au contabilizat primele trei puncte prin Vlaicu. Ruşii au revenit şi au pus stăpânire pe joc, ducând tabela la un neverosimil 18-3! Până la pauză, Botezatu a marcat un eseu şi a dat din nou speranţe României.
După pauză, "stejarii" au pornit o cursă nebună de urmărire: Calafeteanu, penalitate, Dimofte, eseu transformat, iar scorul a devenit 18-18.
Rusii au inscris însă pentru 21-18, dar Calafeteanu a egalat destul de repede. Scor final: 21-21.
România şi-a irosit şansele de a se clasa pe una din primele două poziţii ale ierarhiei Cupei Europene a Naţiunilor. În acest moment, "stejarii" trag tare săprindă măcar locul trei, care duce la baraj.
Pentru o clasare pe a treia poziţie, România trebuie să bată Georgia şi Portugalia în următoarele meciuri. Dacă Portugalia se impiedică în Germania sau Spania, şansele cresc.
Tot ieri, Georgia a învins Spania cu 19-17, iar Portugalia a bătut Germania cu 69-0. Georgia şi Rusia sunt deja calificate la Cupa Mondială.
Rusia - Romania 21-21
Au marcat: Gvozdovski (două eseuri), Kushnarev (3 lovituri de pedeapsă şi o transformare), Vlaicu (o lovitură de pedeapsă), Botezatu (un eseu), Calafeteanu (două lovituri de pedeapsă şi o transformare), Dimofte (un eseu)
Arbitru: Greg Garner (Anglia)
Rusia: 15. Igor Kluchnikov - 14. Vasili Artemiev, 13. Mikhail Babaev, 12. Sergei Trişin, 11. Alexander Gvozdovski, 10. Iuri Kuşnarev - 9. Alexander Ianuşkin