Kostas mai sorbi o inghiţitură de vin, rămase o vreme pe gânduri, cu bărbia coborâtă in piept, apoi incepu din nou să istorisească:

Nu departe de satul nostru se ridica o mănăstire de fraţi care purta hramul Sfintei Treimi. Clădită pe un pinten pietros de colină, mănăstirea era o clădire posomorâtă, mai mult o ingrămădeală de hardughii, in mijlocul căreia rotunjea cupola linsă de ploi a bisericii. O biserică veche de câteva sute de ani, cu picturile afumate şi jupuite, in care până şi in toiul verii era frig ca-ntr-o gheţărie.

Aici veneam la liturghie in zilele de sărbătoare şi tot aici mă impărtăşeam de patru ori pe an, după rânduielile bisericii mele.

In ajunul zilei de mers la biserică eram imbăiat, curăţat de lindeni şi primenit cu rufe curate. Dimineaţa imi puneam hainele de sărbătoare, aduse de tata de la oraş, care ii făceau pe băieţii vecinilor să se uite cu pizmă la mine şi care răspândeau o mireasmă plăcută de levănţică. Trebuia să am mare grijă să nu le pătez cu ceară de lumânare sau să nu le agăţ in cuiele ruginite care ieşeau din lemnăria hodorogită a stranelor. Tata se imbrăca şi el de oraş, punându-şi un surtuc arătos şi un fes fercheş, care nu se potriveau deloc cu trăsăturile lui din topor şi cu buzele sale groase şi lăbărţate. El mergea la biserică duminică de duminică, poposind indelung după slujbă in chilia părintelui Makarios, care era duhovnicul minăstirii. Maică-mea in schimb dădea rar pe acolo, numai cu prilejul sărbătorilor mari, căci nu era câtuşi de puţin evlavioasă, pricină pentru care cumetrele satului ii scoseseră vorbă că e in legătură cu necuratul, pe care il pupă in fiecare noapte de sâmbătă in părţile lui ruşinoase, ca să-i dea putere de ademenire asupra bărbaţilor. Se mai spunea despre dânsa că-i meşteră in legatul bracinarului, care ii văduveşte pe bărbaţi de vârtute, că se pricepe să ia laptele vacilor