O plasa deasa, o retea de informatori - unii santajati, altii interesati, probabil, si unii naivi, crezind ca fac bine - il inconjurau, lasindu-i putina libertate de miscare. Numai unii dintre cei in situatia sa reuseau sa supravietuiasca acestei presiuni si sa-si pastreze independenta gindirii si demnitatea. Cazul fostului meu profesor Petre Botezatu. Am decupat descrierea din titlu din raportul unui ofiter de Securitate care a stat de vorba, la 7 mai 1957, cu Petre Botezatu, viitorul profesor de incontestabil prestigiu al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza". O formulare nu prea fericita, dar portretul e destul de aproape de personaj. Discutia a avut loc in biroul sefei de cadre, la Directia Medicala CFR Iasi. Botezatu era atunci angajat la Laboratorul de psihologie al Cailor Ferate, aflat in curtea Policlinicii CFR de la Ripa Galbena; a ocupat acest post dupa ce fusese judecat si condamnat si dupa ce trecuse prin coloniile de munca de la Canal si Onesti si incerca acum sa se intoarca la universitate. Fusese eliberat, dar era considerat inca periculos, pus sub urmarire si inconjurat de grija atenta a organelor. Avea atunci 46 de ani. In toamna lui 1957, student in anul I, aveam sa fac logica cu domnul Botezatu. Cursul a inceput mai tirziu, prin noiembrie, probabil atunci s-a decis ca i se poate incredinta. Nu era angajat la universitate, venea numai pentru aceste ore. Cind a fost, in sfirsit, reintegrat, mai tirziu, nu s-a mai putut intoarce la psihologie, disciplina in care se afirmase la inceputul carierei, pina la arestare. Fusese psihotehnician, apoi asistentul lui Vasile Pavelcu, apoi conferentiar la psihologia copilului. Scria cronici despre carti de psihologie la revista "Ethos". Dar acest inceput promitator apartinea de acum unui trecut care nu avea sa se mai intoarca. Lucid, apreciaza exact situatia, confesindu-se unui cunoscut care informeaza prompt organe