Oamenii din Racauti si-au mai revenit din soc si au sarit cu mic, cu mare, sa mai recupereze cite ceva din cele 15 locuinte distruse Pentru locuitorii satului Racauti, din comuna Stefan cel Mare, ziua de ieri a fost prima dupa dezastru. Cu fetele inmarmurite de durere, oamenii s-au adunat dis-de-dimineata il locul in care in urma cu doar citeva ore se ridicau 15 gospodarii, si din care acum nu mai ramasese mare lucru. Doar ici-colo, resturi de lemne carbonizate, bucati de caramizi arse, jumatati de ziduri innegrite de fum, si multa, multa cenusa. Doar groapa de gunoi a satului, cunoscuta ca Ripa lui Beldea, mai scotea inca un fum gros, si mai amintea de nenorocirea de joi ce s-a abatut asupra micutei asezari. Focul ardea mocnit si era tinut sub observatie de pompieri si sateni, pentru ca nu cumva sa-si inalte din nou limba spre cer si sa mai pirjoleasca cite ceva. In toata aceasta forfota nu erau insa numai satenii ramasi fara un acoperis deasupra capului. De fapt, toata suflarea satului a sarit in ajutorul victimelor, fiecare cu ce a putut. Nu mai plingea nimeni. Lacrimile satenilor ramasi fara case au siroit insa toata noaptea, cind ei si-au gasit adapost pe la rude sau prieteni. Era prima noapte cind au simtit ca trebuie s-o ia de la capat. Desigur, este greu de facut un bilant al pagubelor, si cu atit mai greu de estimat cine a fost cel mai napastuit de soarta. Si asta pentru ca incendiul a mistuit atit case trainice, de caramida, cit si locuinte mai saracacioase, din chirpici, in care traiau laolalta chiar si doua familii. Cel mai virstnic din cei care a ramas pe drumuri este Neculai Pletea, de 86 de ani. Veteran de razboi, cu ani grei de detentie in lagare de concentrare, Neculai parea ieri mai satul de viata ca oricind. "Am mai trait asa ceva acum 30 de ani, si tot aici. Si atunci focul mi-a ars casa, dar am avut puterea s-o iau de la capat. Acum, ce sa mai fa