Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Adevărul“ îi aduce pe Grigorescu şi pe Tonitza la târg

Publicat in Adevarul, joi 26 noiembrie 2009 ·

La standul „Adevărul“, vizitatorii vor vedea astăzi o expoziţie cu tablouri originale ale celor doi pictori români. Atraşi atât de designul special al standului, cât şi de colecţiile numeroase, vizitatorii nu au lăsat nicio clipă casele de marcat să se odihnească, în cele două zile de târg.

În prima zi a târgului, Editura Adevărul a vândut aproximativ 3.500 de exemplare din colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă", cele două volume lansate în avans cu ocazia târgului, „Procesul" de Franz Kafka şi „Singur pe lume" de Hector Malot fiind în topul preferinţelor.

La mare căutare au fost şi volumele din colecţia „Pictori de geniu", care au ajuns în bibliotecile a peste 2.500 de cititori. De asemenea, cele cinci DVD-uri cu „Tom şi Jerry" au fost în topul preferinţelor celor mici, vânzându-se peste 2.000 dintre acestea.

Una dintre surprizele primei zile a Târgului de Carte Gaudeamus de la standul „Adevărul" a fost vizita celebrului regizor Sergiu Nicolaescu. Acesta a stat de vorbă cu admiratorii mai bine de o oră, timp în care a făcut poze şi a dat autografe pe DVD-urile din seria „Război şi pace". Maestrul a adunat în jurul său sute de oameni care l-au felicitat pentru activitatea sa cinematografică.

Pictură şi operetă

Standul „Adevărul" a pregătit vizitatorilor surprize şi astăzi. Pe parcursul întregii zile, persoanele care se vor opri în faţa bibliotecii „Adevărul" vor avea ocazia să admire, în premieră absolută pentru un eveniment de acest gen, tablouri originale semnate de Nicolae Tonitza şi Nicolae Grigorescu.

Expoziţia nu va fi însă singura atracţie a standului. În colaborare cu Casa de Licitaţii Artmark, „Adevărul" a invitat un pictor-surpriză, care va sta, în faţa şevaletului său, şi va reda, în culori, atmosfera standului „Adevărul".

De asemenea, mâine, sunteţi chemaţi la standul „Adevărul" şi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 52 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 25 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°