Fostul antrenor secund al „Craiovei Maxima“ nu crede că Piţi va pleca de la Universitatea şi a declarat că finanţatorul, împreună cu managerul general, trebuie să găsească un numitor comun pentru redresarea corabiei Ştiinţei.
- După 18 etape, Ştiinţa este situată doar pe locul 10. V-au dezamăgit unele rezultate din această primă parte de campionat?
- E bine pusă întrebarea. Ca rezultate, m-a dezamăgit. Nu în totalitate, dar oltenii mei dragi au obţinut doar cinci victorii din 18 partide din campionat. Şi opt înfrângeri! S-ar putea vorbi, deci, de rezultate slabe. Există însă mai multe explicaţii pentru aceste rezultate modeste, iar cine a urmărit toate întâlnirile Craiovei are şi răspunsurile. Cu mici excepţii (meciurile de la Brăneşti, Târgu Jiu), Ştiinţa a jucat în general bine. Mi-a plăcut. Rezultatele nu sunt pe măsura evoluţiilor, cum spuneam, bune.
„Dintotdeauna Ştiinţa
a fost furată“
- Probabil că faceţi aluzie la greşelile de arbitraj în defavoarea Craiovei, greşeli care au privat echipa noastră de destul de multe puncte.
- Este evidentă această problemă. Greşelile au fost numai împotriva Craiovei! N-am ţinut o evidenţă a greşelilor de arbitraj şi, implicit, a punctelor care ar fi putut fi contabilizate în dreptul Universităţii, dar cu aceste puncte furate locul echipei ar fi fost cu totul altul. Undeva spre podium, dacă nu chiar pe podium! Vorbim însă...discuţii. Nedreptăţile astea ar trebui să-i mobilizeze mai mult pe băieţi... Dintodeauna Ştiinţa a fost furată! S-a întâmplat asta şi când eram jucător al Craiovei, apoi am avut parte de nedreptăţi şi în celelalte ipostaze ale mele la Universitatea - antrenor, conducător...
- În plus de aceste probleme externe, ca să le numesc aşa, acum au ieşit la iveală unele interne, probleme financiare care ar putea să ducă la un retur dificil...
- Vreţi un comen