Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tânăr care plecase să îşi recupereze mireasa furată de la nuntă s-a răstunat cu maşina

Publicat in Gandul, duminică 6 mai 2012 ·

Un tânăr care a plecat să îşi recupereze mireasa furată de la nuntă a ajuns la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce s-a răsturnat cu maşina, în apropiere de municipiul Sibiu, autotutrismul luând foc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit poliţiştilor, tânărul a vrut să facă o depăşire neregulamentară, dar a căzut într-o râpă adâncă de câţiva metri, maşina luând foc.

Flăcările au fost stinse de şoferii care circulau prin zonă.

"Din primele cercetări la faţa locului rezultă ca şi posibilă cauză a accidentului de pe DJ 106 efectuarea unei manevre neregulamentare de depăşire, ceea ce a dus la ieşirea autoturismului condus de un bărbat de 24 de ani în afara părţii carosabile, răstunarea şi apoi incendierea. La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost 0,30 miligrame/litru/alcoolemie", a declarant corespondentului MEDIAFAX Costin David, inspector principal la Poliţia Rutieră Sibiu.

Medicii SMURD care au ajuns la faţa locului au spus că starea mirelui este stabilă şi nu are răni care să îi pună viaţa în pericol.

"Pacientul are un traumatism cranio-cerebral deschis minor, fără pierderea stării de conştienţă. Starea lui este stabilă şi îl transportăm la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii suplimentare. Este vorba de un mire care a avut un accident. Starea lui este foarte bună ţinând cont că maşina a luat foc", a declarant Mirela Bădescu, medic specialist UPU - SMURD.

La faţa locului au ajuns şi nuntaşii, care au spus că bărbatul plecase să îşi recupereze mireasa, furată după cum este obiceiul la nunţi.

Poliţiştii rutieri i-au reţinut mirelui permisul de conducere şi vor continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Un tânăr care a plecat să îşi recupereze mireasa furată de la nuntă a ajuns la spi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°