Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONEL a scos taxa de anticipatie

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 3 martie 1999 ·

•Aceasta nu a mai fost actualizata de pe vremea cind valoarea consumului lunar era de 6.000 lei

Solicitarea cititorilor - incasatori de la CONEL de a se achita si o anticipatie a trezit nedumerirea si nemultumirea unor consumatori. Anticipatia reprezinta o factura a consumului mediu pe o luna de zile, pe care orice abonat trebuie sa o plateasca in momentul deschiderii contractului. Valoarea acestei facturi se modifica in doua cazuri: cel mai frecvent, in urma scumpirii energiei electrice cu peste 20% sau in momentul in care se constata o crestere a consumului cu peste 20%, peste valoarea medie inregistrata anterior.

Pentru consumatorii casnici, anticipatia este incasata pe o factura separata inminata abonatului de catre cititorul - incasator. "Consumatorul este obligat sa plateasca valoarea anticipatiei in termen de 90 de zile de la comunicare, in cazul in care aceasta nu a fost achitata pe loc. In cazul in care nici dupa 90 de zile nu se plateste urmeaza sa fie percepute penalitati de intirziere, in conformitate cu prevederile legale in vigoare", a mentionat Lucian Luca, purtator de cuvint in cadrul Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice Iasi.

Singura posibilitate de intrare in posesie a sumei de bani cu care consumatorul a "imprumutat" CONEL este rezilierea contractului dintre abonat si furnizorul de energie electrica. Lucian Luca a mentionat ca, in urma scumpirii energiei practicate in luna ianuarie si a constatarii ca anticipatia nu a fost actualizata de o perioada mai lunga de timp a condus la incasarea acesteia in aceasta perioada de timp.

"Pina acum, anticipatia a ramas la o valoare de 6-7.000 lei, ceea ce nu mai reprezinta costul unui consum mediu pe familie, pe o luna de zile. Exista o serie de probleme pentru ca cititorii - incasatori de la noi nu au stiut intodeauna sa explice in ce consta aceas

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 7 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 13 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 11 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 9 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 11 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 9 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 11 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 6 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°