Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Santaj politic pentru sediul PC Cluj

Publicat in HotNews, sâmbătă 4 noiembrie 2006 ·

Deputatul conservator de Cluj, Petru Calian, conditioneaza sprijinul formatiunii sale, pe plan local, in coalitia politica aflata la putere, de primirea unui sediu pentru filiala pe care o conduce. "Daca nu primim un sediu pentru Partidul Conservator in Cluj-Napoca pana pe data de 1 decembrie, nu-l vom mai sprijini pe Emil Boc, liderul PD si primar al municipiului.

Stiu ca exista locatii si se poate", a declarat Petru Calian. El a mentionat ca primarul este obligat, conform legii, sa ofere un spatiu pentru sediu formatiunilor politice, mai ales ca PC este si un partid parlamentar, facand parte si din coalitia de guvernare.

"Problema ne este axata doar pe aceasta lipsa a sediului PC de la Cluj", a adaugat Calian. De fapt, el a mai proclamat o data ruperea coalitiei in aceasta toamna, dupa ce singurul primar al conservatorilor din judet, cel din comuna Petrestii de Jos, s-a inscris in PD.

"In situatia in care PD, domnul primar, care e si presedinte al partidului, nu se vor comporta cu noi, ca si partide aflate in coalitie, chiar daca ne intelegem mai bine sau mai rau, sigur ca noi nu mai putem fi ca un partid aflat in aceasta coalitie, si in consecinta nu vom mai acorda sprijin actiunilor initiate de Emil Boc, de membri PD, pentru ca ni se pare normal sa fim tratati asa cum se cuvine.

Nu cerem mult. Cerem doar lucruri decente, lucruri care prin obligativitatea ce rezulta din sistemul legislativ trebuie puse in aplicare. Asadar, pe langa acel sediu vrem ca oamenii nostri sa ramana in consiliile de administratie in continuare. Sa nu-i schimbam peste noapte.

Vom vedea cum se va manifesta Partidul Democrat prin consilierii sai, dar si primarul Emil Boc, marti, la sedinta de Consiliu Local, in privinta propunerii de inlocuire a colegilor nostri din doua consil

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum 27 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum o ora
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°