Fara indoiala, evenimentul-vedeta de pe scena expozitionala bucuresteana a ultimei perioade este retrospectiva Horia Damian, organizata in incinta Muzeului National de Arta Contemporana. Sprijinita de eforturile domnilor Theodor Baconsky, ambasadorul Romaniei in Franta, si Mihai Oroveanu, directorul MNAC, si bucurandu-se de calduroasa sustinere a doamnei Hortense Damiron, partenera de viata a artistului, expozitia bucuresteana a fost realizata de galeria pariziana Artiliad (Marche Dauphine, Avenue des Rosiers) a romanilor Elena si Gruia Florut. Acest aspect ne-a starnit curiozitatea si ne-a determinat sa facem un tur de orizont al galeriilor de prestigiu pe care romanii le-au deschis peste hotarele tarii.
Personalitatea reprezentantilor artei contemporane românesti s-a impus si peste hotare. Artistii români sunt acum creatori si promotori de arta contemporana româneasca, arta care incepe sa se incadreze firesc in peisajul international. Arta contemporana româneasca a ajuns sa fie cunoscuta si apreciata prin intermediul unor galerii infiintate de români in strainatate.
Un lucru remarcabil este ceea ce s-a intâmplat cu Galeria Plan-B din Cluj, o galerie româneasca care câstiga spatiu, la propriu, in afara. Galeria Plan-B are o filiala la Berlin. De ce Berlin? Artist si curator al expozitiilor, atât la Cluj cât si la Berlin, Mihai Pop spune ca: "Berlinul este ieftin. In plus, este un oras perfect pentru cineva care inca se construieste pe sine. Te dezvolti in partea in care gasesti resurse, sens si o energie buna a locului. Berlinul este inca un loc care ne poate integra". Galeria Plan-B Berlin a fost deschisa cu sprijinul Institutului Cultural Român "Titu Maiorescu" la 5 septembrie 2008, la trei ani dupa infiintarea celei clujene, cu expozitia intitulata "Berlin show#1". Scopul acestei galerii este de a promova artistii clujeni in mediul berlinez: