Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adolescenţii de la PhenomenOn, la al doilea album: ”Victims of Changes”

Publicat in Adevarul, joi 26 mai 2011 ·

Cinci adolescenţi care iau muzica în serios au demonstrat că şi copiii cântă foarte bine rock. Alex Ursache, Robert Acsintoaie, Alexandru Mitroi, Andrei Bălaşa şi Cătălin Tamazlicaru formează împreună trupa PhenomenOn. În cei patru ani de activitate ei se află deja la al doilea album: ”Victims of Changes”. Lansarea va avea loc vineri, 27 mai, la ora 19.00, în club Jukebox Venue din Capitală.

Dacă despre primul album, ”Începuturi”, spun că reprezintă încercările lor de a-şi defini stilul muzical, despre ”Victims of Changes”, cei cinci declară că îi reprezintă "atât ca stil, cât şi ca mesaj". Albumul a fost întregistrat în studioul trupei şi cuprinde 12 piese.

Tinerii PhenomenOn promit să cânte la lansare toate melodiile de pe noul album, dar şi melodii mai vechi. Şi ca spectacolul să fie complet, ei şi-au invitat şi prietenii, trupele „Pseudonoise” şi „Magnum Opus”, să cânte pentru cei prezenţi.

În plus trupa de teatru „ Arca lui Noe” va încălzi atmosfera. Vor mai fi şi alte surprize, dar pentru că dacă le-ar dezvălui n-ar mai fi surprize, PhenomenOn îşi invită fanii să le descopere la lansarea albumului.

Adevărul: Vă propuneţi ca prin acest album să evidenţiaţi schimbările prin care a trecut societatea noastră în ultima perioada, efectele acestora, problemele apărute şi victimele colaterale. Spuneţi că multe din ele sunt resimtite din plin de tânăra generaţie. Nu e prea împovărătoare sarcina pe care vi-o asumaţi?

PhenomenOn: Da este împovărătoare, dar vrem sa transmitem acest mesaj şi ne asumăm acest rol. Vrând, nevrând, suntem implicaţi în această societate.

Ce spune lumea când nu vă vede pe scenă şi află că aveţi formaţie?

Acest lucru le stârneste curiozitatea despre formatie. dar şi despre noi.

Aţi avut până acum destule concerte. Cum este publicul vostru?

Pe parcursul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 12 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 13 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°