Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinarul care l-a ucis cu biciul pe amantul mamei sale a fost arestat

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Judecatorii de la Tribunalul Iasi au admis ieri propunerea de arestare preventiva a unui tinar de 23 de ani, din comuna ieseana Bivolari. "Magistratii au dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Catalin Postolache, pentru omor", a declarat ieri judecatorul Daniela Amancei, purtatorul de cuvint al instantei iesene. Conform anchetatorilor, Postolache este autorul omorului care a avut loc in urma cu doua zile. Atunci, un barbat a decedat in conditii suspecte. Oamenii legii au aratat ca Petru Vitcu (62 de ani) a fost victima unei agresiuni. Potrivit procurorilor, el a fost surprins in timp ce intretinea relatii sexuale cu o consateanca, Elena Postolache (60 de ani), fiind batut cu biciul si cu picioarele de fiul acesteia, Catalin. In urma decesului, tinarul a fost dus la postul de politie, unde a recunoscut ca l-a gasit pe Vitcu impreuna cu mama lui, care este vaduva, si ca i-a aplicat acestuia o serie de lovituri cu biciul si cu picioarele. Oamenii legii sustin ca, dupa incident, victima agresiunii a plecat spre casa, insa Petru Vitcu si-a dat seama ca nu se simte bine. Dupa citeva ore, acesta a decedat, cadavrul sau fiind transportat la Institutul de Medicina Legala (IML), pentru efectuarea necropsiei. Doctorii au ajuns la concluzia ca victima a decedat in urma loviturilor primite, astfel incit procurorii au dispus retinerea si audierea lui Catalin Postolache. Judecatorii de la Tribunalul Iasi au admis ieri propunerea de arestare preventiva a unui tinar de 23 de ani, din comuna ieseana Bivolari. "Magistratii au dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Catalin Postolache, pentru omor", a declarat ieri judecatorul Daniela Amancei, purtatorul de cuvint al instantei iesene. Conform anchetatorilor, Postolache este autorul omorului care a avut loc in urma cu doua zile. Atunci, un barbat a decedat in conditii suspecte. Oamenii legii au aratat ca Petru Vi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 50 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum o ora
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 3 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°