Pledoarie pentru omul providential Ajuns la finele primului volum al "Sufletelor moarte", ezit sa trec la al doilea. Amanuntele de istorie literara imi dau impresia unei nedesavarsiri. Terminat in 1845, dupa cinci ani de efort, volumul al doilea e aruncat in foc de autor. O alta varianta, inceputa in 1846 si incheiata in 1851, gata de tipar, e arsa si ea in februarie 1852, cu cateva zile inainte ca Gogol sa moara. Ceea ce editorii desemneaza drept volumul al doilea e ciorna lasata de scriitor, tiparita in 1855 sub titlul "Scrierile lui Gogol gasite dupa moartea autorului". Moda arderii manuscrisului si-a insusit-o si Mihail Bulgakov, cel mai fidel discipol al lui Gogol. Numai ca Jurnalul sau, varat in foc dupa ce l-a primit inapoi de la KGB, a fost salvat chiar de KGB. Serioasa, institutia l-a dactilografiat (pe banii ei) si l-a pus la pastrare. Sovaisem, pentru ca - din cate-mi aminteam - volumul doi e subminat in valoarea sa estetica de stradania lui Gogol de a introduce un personaj pozitiv, concretizare a conceptiei sale despre cum ar putea fi indreptata Rusia. Cand am scris "Istoria literaturii proletcultiste", m-am ocupat pe larg de ceea ce teoreticienii realismului socialist numeau perspectiva necesara, pozitivul plantat in realismul critic. Am descifrat la vremea respectiva cauzele politice ale sistemului teoretic, zis si realist socialist: spaima regimului fata de naravul literaturii de a critica si, mai ales, credinta ca arta poate fi asimilata propagandei si agitatiei. Inainte de a trece la volumul doi al "Sufletelor moarte", ma gandesc ca studiului meu i-a lipsit iscodirea radacinilor rusesti ale realismului socialist.
VIITORUL RUSIEI. Nu numai Gogol, dar si Tolstoi, Dostoievski vadesc preocupari de sociologie si politologie, sunt framantati de solutiile pentru viitorul de aur al Rusiei. In consecinta, Gogol mai ales nu se multumeste cu satirizarea c
