16 august 2008. Beijing. Un atlet prea înalt pentru a fi atât de rapid uimeşte o planetă întreagă. Aleargă atât de repede suta de metri, încât îşi permite pe final, înainte să treacă linia de sosire, să ţopăie şi să se bată cu pumnii în piept. Iar abia apoi să oprească cronometrul la 9,72 secunde. Cei care şi-l amintesc pe Ben Johnson la Jocurile Olimpice din 1988 se freacă la ochi. După ce canadianul a fost găsit dopat, timpul stabilit de el atunci, 9,79 secunde, părea o ţintă de neatins. Mai mult, şi Ben Johnson se lăuda atunci că, dacă nu ridica mâna, scotea un timp chiar mai bun.
20 de ani mai târziu, ne-a venit greu să credem că Usain Bolt există. Din toate punctele de vedere, nu e un atlet pe tiparul cursei de sprint - prea înalt, chiar subţirel, cu alura mai degrabă a unui leneş şi, oricum, la polul opus faţă de tiparul compact, dens, musculos al pretendenţilor uzuali la titlul de cei mai rapizi oameni ai lumii. Ulterior, Bolt ne-a mai dat două palme, corectând recordul mondial până la 9,58 secunde! Unde te opreşti, omule? Următoarea ţintă e 9,4 secunde. Specialiştii spun că de aici ne apropiem de limita imposibilului. Pe de altă parte, punând cap la cap timpii intermediari, pe secţiuni de cursă, cei mai buni din cariera lui Bolt, rezultă un 9,3!
5 august 2012. Londra. Mai exact, ora locală 10 fără 10. Şi o singură întrebare: 10 secunde fără câte zecimi? Usain Bolt vine la finala la 100 de metri acum din postura de vedetă planetară, motiv pentru care se aşteaptă o audienţă de două miliarde de oameni! Fiecare dintre ei mizând pe un record mondial. Contextul e însă diferit. Bolt a pierdut la trialurile Jamaicăi, un mini-Mondial în domeniu, în faţa noului pretendent, Yohan Blake. Acesta este şi campionul mondial, după cel mai controversat şi ciudat moment al carierei lui Bolt. La CM de la Daegu, din 2011, Bolt a fost descalificat la 100 de metri pe
