Jumătate din cele 50 de microbuze şcolare din judeţ au fost deja verificate de poliţişti. Oamenii legii controlează starea maşinii, actele şoferului, atestatul profesional dar şi trusa medicală, extinctorul sau roata de rezervă şi nu au descoperit până acum nicio neregulă. Ieri, poliţiştii s-au oprit şi la şcoala generală din Sânpetru, unde există un singur microbuz care transportă 16 persoane. Aici, elevii sunt transportaţi sub supravegherea unei profesoare, iar elevii vor primi o „mică instrucţie” la început de an, când li se va aduce aminte că trebuie să respecte anumite reguli. „Să nu stea în picioare, să stea pe scaune. Dar cineva trebuie să-i supravegheze, sunt ajutat de o doamnă profesoară, care stă cu ei. Eu nu pot să şi conduc, să şi fiu atent. Ne-am descurcat şi o să ne descurcăm”, ne-a spus Sebastian Burcuş, şoferul microbuzului şcolar. „Desfăşurăm în întreg judeţul acţiuni de verificare a mijloacelor de transport care duc elevii la şcoală. În judeţul Braşov sunt 50 de astfel de autovehicule înregistrate. Am verificat 25. Nu s-au constatat nereguli. Verificăm starea tehnică, documentele maşinii respectiv talonul de înmatriculare, asigurarea, permisul şoferului. Considerăm că prin aceste acţiuni Poliţia Română contribuie la siguranţa din judeţul Braşov”, a declarat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov. Pentru că şcoala va începe săptămâna viitoare, raziile poliţiei vor continua, pentru ca micuţii să fie transportaţi în siguranţă.
Jumătate din cele 50 de microbuze şcolare din judeţ au fost deja verificate de poliţişti. Oamenii legii controlează starea maşinii, actele şoferului, atestatul profesional dar şi trusa medicală, extinctorul sau roata de rezervă şi nu au descoperit până acum nicio neregulă. Ieri, poliţiştii s-au oprit şi la şcoala generală din Sânpetru, unde există un singur microbuz care transportă 16 p