Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contra curentului

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 22 februarie 2013 ·

Niciodată până acum (şi greu repetabil în viitor!), echipa de fotbal AC Milan n-a avut cotă la victorie acasă, într-o competiţie europeană, de 6,00 sau chiar 7,00! Atât de jos să fi coborât acest club care a făcut istorie în Liga Campionilor, inclusiv istorie recentă? Sau întâlnea o echipă de supersonici, ca să nu zicem extratereştri? Curentul pro-Barça era atât de puternic, la toate nivelurile, de la microbişti-pariori până la ziarişti-comentatori, încât cine încerca un argument contra era luat în râs. Mi s-a întâmplat şi mie, la o casă de pariuri, pentru că mizasem pe... goluri puţine! Binevoitorii m-au încredinţat că Barcelona n-are cum să dea mai puţin două-trei, iar milanezii vor înscrie şi ei cel puţin o dată, doar joacă acasă.

Dar cel mai tare m-a distrat marele Meme, care perora la Digisport despre cât de prost joacă Milanul şi singura şansă pe care i-o îngăduia era aceea că „totuşi, în fotbal se poate întâmpla orice”. Atunci mi-am adus aminte că acelaşi ton sigur, de om care se pricepe, l-a avut şi când anunţa că se va retrage din fotbal dacă vreo echipă va face mai multe puncte în grupele Ligii Campionilor decât Urzicenii săi. CFR-ul a făcut punctele, Meme nu s-a retras, dar nu-i exclus să-l retragă alţii.

Revenind la această victorie neaşteptată a Milanului, meritele italienilor, excelent montaţi şi aşezaţi în teren, s-au împletit cu şansa (vezi primul gol, care ar fi fost norocos şi dacă devierea decisivă nu se făcea cu mâna, darmite în acest caz!), în timp ce lipsa de realizări a spaniolilor are legătură strânsă cu starea gazonului. Nu numai Messi n-a fost în apele sale, nici Iniesta, care a ajuns să şuteze de la distanţă pentru că mingea ţopăia inclusiv la pasele trimise la firul ierbii! Bine că au scăpat fără accidentări, tăpşanul îşi luase deja tributul, pe Milito.

Nici de pe bancă n-a venit vreo iniţiativă, ba dimpotrivă, a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°