Romania va fi prezenta la D´A - Festivalul Internaţional de Film de Autor din Barcelona,cu o ampla selecţie de filme în cadrul secțiunii retrospective "Zece ani de film românesc". Peste 20 de titluri de lung și scurt-metraj vor putea fi vizionate în perioada 25 aprilie – 10 mai în trei dintre cele mai prestigioase și populare centre culturale ale orașului: Filmoteca de Catalunya (Cinemateca din Catalonia), Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona și Cinematograful Aribau Club, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.
Potrivit ICR Madrid, programul românesc include un ciclu retrospectiv dedicat regizorului Cristian Mungiu, care are loc la Filmoteca de Catalunya, în perioada 30 aprilie - 10 mai, și o selecție de filme semnate de regizori care au marcat cinematografia actuală, titluri programate la Cinematograful Aribau Club și la Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona - CCCB, în perioada 25 aprilie - 2 mai. Regizorii Cristian Mungiu și Marian Crișan îşi prezintă filmele în cadrul Festivalului, pe 1 mai, la ora 20:00, la Filmoteca de Catalunya (După dealuri, r. Cristian Mungiu) și, respectiv, 29 aprilie, la ora 21:30, la Cines Aribau Club (Morgen, r. Marian Crișan). Proiectul este organizat de Festivalul D´A, ICR Madrid, Filmoteca de Catalunya, Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona - CCCB, cu colaborarea CNC România și U.N.A.T.C. București.
ICR Madrid a colaborat cu Festivalul Internațional de Film de Autor de Barcelona încă de la prima ediţie sprijinind proiecţiile filmelor româneşti selectate în program. Ediția 2013 a Festivalului are loc în perioada 25 aprilie – 2 mai și, după doar două ediții, a reușit să se poziționeze ca una dintre cele mai importante sărbători ale primăverii culturale din Barcelona și să se transforme într-un eveniment unic pentru iubitorii filmului independent din oraș.
Programul D’A 2013 p