•Ei sint infectati cu HIV/SIDA •Moldova are, la ora actuala, 1.792 de copii si 165 de adulti care sufera de aceasta maladie •Ieri, a fost inaugurat Centrul Regional de monitorizare si Tratament HIV/SIDA
La Iasi a fost inaugurat, ieri, Centrul Regional de Monitorizare si Tratament HIV/SIDA, ce functioneaza in incinta Spitalului de Boli Infectioase, parte a unei noi etape a Programului National de Lupta Anti-SIDA. "Prin infiintarea retelei alcatuita din centrul din Iasi alaturi de inca sase centre din tara - Timisoara, Tirgu-Mures, Craiova, Constanta, Bucuresti, Brasov - echipate cu tehnologie de ultima ora, se permite monitorizarea eficacitatii tratamentului", a declarat prof. dr. Vasile Luca, coordonatorul principal al Programului de Lupta Anti-SIDA pe Moldova. Implementarea acestei retele a fost posibila datorita donatiei de 1 milion de dolari de catre compania farmaceutica americana Merck Sharp&Dohme.
Strategia Nationala de Lupta Anti-SIDA-alinierea la standardele internationale
In urma cu doi ani, Comisia Nationala de Lupta Anti-SIDA a elaborat o strategie complexa de combatere sustinuta a amenintarii reprezentata de infectia HIV/SIDA. Aceasta a inclus implementarea, in 1998, a bazei de date a comisiei, care a permis evaluarea distributiei cazurilor la nivelul intregii tari si pregatirea si distribuirea Ghidului Terapeutic in infectia HIV. In acelasi an, guvernul a dublat bugetul pentru combaterea infectiei cu HIV/SIDA. Initierea Centrelor Regionale de Tratament si Monitorizare HIV/SIDA fusese planificata tot pentru anul trecut, insa Ministerul Sanatatii nu a avut fonduri pentru achizitionarea echipamentului pentru incarcaturii virale si numaratoarea limfocitelor CD4, echipament esential pentru functionarea retelei si pentru imbunatatirea monitorizarii evolutiei pacientilor. Atunci, astfel de echipamente existau numai in Bucu