Cum aţi explica dumneavoastră faptul că poezia lui a rămas în mare parte şi multă vreme mai puţin cunoscută decât reportajele lui?

Volumele de versuri ale lui Bogza au apărut mai ales în perioada precomunistă, cu excepţia câtorva antologii din anii ’70-’80, unde vechile poeme erau rescrise şi "cuminţite", iar cele mai noi erau cam stinse. Numai că marea sa poezie interbelică era una profund nonconformistă, iar conformismul ipocrit al regimului comunist, care l-a oficializat pe scriitor, a blocat recuperarea identităţii sale avangardiste, oferind tinerelor generaţii mai ales imaginea reporterului social, antifascist sau peisagist, călător prin ţară ş.a.m.d. Volume "scandaloase" ca "Jurnal de sex" sau "Poemul invectivă", aberant taxate drept pornografice în anii ’30 (i-au şi adus autorului două arestări pentru atentat la adresa bunelor moravuri!), nu au fost reeditate în România până de curând. "Poemul invectivă" a fost re-publicat pentru prima dată la Pancevo, în fosta Iugoslavie, în 1986. Multe poeme bogziene de tinereţe sunt şi azi prea puţin cunoscute, chiar dacă unele au apărut prin antologii colective. Marginalizarea poeziei avangardiste a lui Bogza în raport cu reportajele s-a produs mai mult din raţiuni ideologice decât literare. Nu era "educativ" să oferi tinerilor imaginea unui unui tânăr răzvrătit obsedat de infernul sexualităţii şi de mizeria cotidiană, ci pe aceea a unui revoluţionar corect politic sau a unui "paznic de far" specializat în elogii la adresa marilor valori umaniste. Aş adăuga faptul că Bogza a fost canonizat, în anii postbelici, prin latura cea mai comodă, mai… triumfalistă a creaţiei sale, ca erou pozitiv, nu negativ, şi că nu numai poeziile avangardiste, ci şi o bună parte a reportajelor de mare forţă au fost marginalizate sau puse la index. Recuperarea integrală a început abia în ultimii 10-15 ani, o dată cu pătrunde