Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană. Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică!

O să mă prefac acum că voi vorbi despre o persoană care mi-a dăruit doar o poveste frumoasă şi atât. Când nu sunt preocupată cu trăirea pe viu a ciudatelor episoade care-mi colorează viaţa, ascult muzică veche la radio şi pictez îmbrăcată în haine amuzante şi pătate.

Când îţi doreşti poveşti încurcate de iubire, viaţa îţi va dărui cu siguranţă acest lucru... Doar că în realitate basmele nu sunt la fel de uşor de suportat, de trăit... şi sunt greu de povestit. Mai ales dacă s-au terminat.

În urmă cu nu prea mult timp mă iubeam cu un om ce nu vorbea, dar care mi-a dăruit amintiri frumoase şi de povestit.

Începusem să merg vara trecută la Muzeul Satului pentru că mi se părea un loc liniştitor, care îmi dădea impresia că plec în vacanţă de cum intram pe poarta muzeului. Eu sunt una dintre acele persoane care nu au o problemă în a face o plimbare, a bea o cafea, a lua masa sau a merge la muzeu, singure. Acolo l-am întâlnit pe Daniel, iubitul meu mut. Aha, mut.

L-am observat de cum m-am aşezat pe o bancă să mâzgălesc; ca să fiu sinceră, dacă nu era el în zonă, probabil mi-aş fi ales şi alt loc, mai aproape de lac. Făceam pe interesanta şi speram să observe şi el asta. Şi să facă ce? Nu conta. Să vină el la mine, doar asta ştiam sigur.

Nici nu m-a băgat în seamă vreo trei ore, şi uite-mă cum am stat zeci de minute ca proasta, aruncându-i ocheade, luând cele mai interesante poziţii (interesante în mintea mea, probabil arătam ca şi cum aveam un cârcel), holbându-mă ... pentru că nu reu