Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO/VIDEO: Reportaj în satul lui Costel Căşuneanu, "regele asfaltului" anchetat de DNA

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 · ·

Peste 200 de familii din Oituz îşi câştigă pâinea lucrând la firma omului de afaceri Costel Căşuneanu. Un sfert dintre angajaţii „Regele asfaltului", aşa cum i se spune lui Căşuneanu, provin din comuna natală a acestuia, unde îşi are şi reşedinţa. „Domeniul Căşuneanu", unde îşi are conacul, se întinde pe aproximativ 8 hectare.

Comuna Oituz, pe drumul care leagă Moldova de Ardeal, între Oneşti şi Braşov, chiar la intrarea în munţi, înainte de trecătoarea Oituz. O aşezare cu 3400 de familii, multe dintre ele speriate pentru că sunt dependente de afacerile lui Costel Căşuneanu, acuzat de DNA în dosarul senatorului Cătălin Voicu.

GALERIE FOTO AICI

Generos cu localnicii

Din momentul în care pui piciorul în Oituz, fiecare metru de asfalt poartă amprenta "fiului satului". Mai mult de trei kilometri de drum ca-n palmă din comună au fost făcuţi pe cheltuiala multimilionarului în euro.

Din spusele primarului Oituzului, Ioan Osoloş, Căşuneanu nu a uitat nicio secundă locul de baştină.

"Chiar dacă a ajuns atât de sus, a rămas acelaşi băiat modest şi respectuos cu toţi cei de aici. Simplul fapt că locuieşte tot aici, spune aproape tot. Totodată, este foarte generos cu comunitatea noastră. A ajutat mult biserica catolică, el fiind de această religie, iar cât a avut băieţii la şcoală în Oituz, a adus mobilier mereu. Ambele terenuri de sport de la şcoală sunt asfaltate de el. Să nu mai spun de cum a ajutat familiile care au locuit în cele patru case din comună care s-au dărâmat în urma surpărilor de teren, i-a ajutat să-şi ridice alte case. Acum consolidează malul râului Oituz, pentru ca acolo să facem un parc", a spus primarul Ioan Osoloş.

Imagini din interiorul "Domeniului Căşuneanu", preluate de pe youtube

Conform datelor oficiale, peste 30 la sută din bugetul anual al acestei aşezări este asigurat de taxele şi imp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°