Mai multe explozii s-au produs în această dimineaţă la Sofia, în faţa sediilor a două partide critice faţă de Guvern, fără a provoca victime, a anunţat poliţia bulgară, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Aceste incidente au loc cu o zi înainte de publicarea raportului anual al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în lupta împotriva criminalităţii organizate şi corupţiei.
Exploziile cu o putere limitată au provocat pagube pe faţada clădirii în care se află sediul partidului populist Ordine, lege, justiţie (RZC) şi cea a unui club al partidului conservator Democraţi pentru o Bulgarie puternică (DCB).
"Exploziile nu au urmărit să producă pagube, ci panică", a declarat pentru postul public de radio directorul poliţiei din Sofia, Valeri Iordanov.