Instanţa a avut curaj. Aproape că nimeni nu s-ar fi gândit că verdictul Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga va spune atât de clar, că declararea unilaterală a independenţei Kosovo nu contravine tratatelor de drept internaţional. Este corect, avizul nu obligă cu nimic, pe nimeni.

La fel de corect, este însă, că el va încuraja toate acele comunităţi care tind către autonomie. De-o parte avem dreptul la autodeterminare a popoarelor, de cealaltă parte, dreptul statelor la integritate teritorială - nicăieri în Europa, în ultimii 100 de ani, nu au fost încălcate cele două principii mai vehement şi mai des ca în Balcani. Nicăieri în Europa, nu se confruntă cele două principii atât de violent ca în Balcani. 69 de state, printre aceste 21 de ţări membre ale UE, au recunoscut suveranitatea fostei provincii sârbe.

Alte state, printre care Rusia, China şi Spania se opun în continuare independenţei Kosovo. Este de înţeles de ce. Oricum, ce le este permis albanezilor kosovari, nu le-ar putea fi refuzat popoarelor din Caucaz, tibetanilor sau bascilor. În ţări democratice ca Spania, minorităţile etnice au obţinut de-a lungul deceniilor un anumit grad de autonomie. În cazul regimurilor dictatoriale lucrurile stau altfel.

China vrea, şi astăzi, să distrugă identitatea culturală şi istorică a tibetanilor. Imaginile din Grozni, capitala cecenă devastată de trupele ruseşti, au făcut, cândva, înconjurul lumii. Trebuie subliniat: Kosovo nu ar fi avut nicio şansă să se desprindă de Serbia fără ajutorul susţinut al Statelor Unite, al vestului Europei şi fără umbrela de protecţie a NATO - pentru că nu avem voie să uităm de trecutul violent din regiune.

Armata sârbă a alungat din Kosovo până în 1999 peste 800.000 de albanezi cu scopul de a „epura etnic" provincia. Dorinţa de a domina regiunea este şi cauza celor mai multe conflicte pe teritoriul fostei Iug