Florentina Cîrstea (35 de ani) este acuzată de uciderea din culpă a cinci bebeluşi de la Maternitatea Giuleşti. Ea a lipsit 12 minute din salonul de reanimare, timp în care a izbucnit incendiul. Anchetatorii ar putea extinde urmărirea penală şi asupra altor persoane fizice sau juridice, în urma audierilor şi după administrarea altor probe, potrivit procurorului Marius Iacob.
Asistenta medicală Florentina Cîrstea a fost reţinută, ieri, pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă. În cursul zilei de astăzi, Parchetul instanţei supreme va solicita Judecătoriei sectorului 6 din Bucureşti emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele asistentei.
„Detectoarele de fum sunt de domeniul Star-Trek!"-Niciun spital gălăţean nu este dotat cu aşa ceva!
„Prin faptul că a părăsit în mod nejustificat salonul, a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor. Consecinţa încălcării îndatoririlor profesionale a fost una extrem de gravă, având în vedere faptul că incendiul a condus la decesul a cinci nou-născuţi şi la vătămarea altor şase", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Potrivit procurorului Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Florentina Cîrstea avea obligaţia de a supraveghea secţia de Terapie Intensivă.
Pornind de la ultimele scandaluri din România, Eugen Chelemen se întreabă:"Să fie săltat şi Băsescu?"
12 minute fatale
„Asistenta medicală a lipsit între 18.24 şi 18.36. La ora 18.36, un alt cadru medical care a observat incendiul a anunţat serviciul unic de urgenţă", a declarat Marius Iacob. Procurorul a adăugat că, în aceeaşi zi, asistenta mai plecase de câteva ori din secţia de Terapie Intensivă, mergând prin alte saloane pe la alţi pacienţi. @