Alex Amoq se hrăneşte, literar vorbind, din propriile experienţe şi trăiri. Aventurile prin care a trecut până acum se regăsesc în cărţile sale extrem de apreciate.
Când priveşte în urmă, Alex Amoq vede aventură, adică exact elementul care îi place şi care îi inspiră cărţile. A început să scrie basme încă din şcoala primară, continuând apoi cu poezie şi eseuri. „Totul a început prin clasa a treia, când scriam basme. Mama prefera să mă vadă violonist în filarmonică, aşa că m-a dat la cursuri de vioară. Pentru mine, munca sistematică nu a fost niciodată o plăcere, aşa că în clasa a şaptea am renunţat la muzică, dar am renunţat şi la scris basme. A urmat o perioadă în care am citit foarte mult. În timpul facultăţii, cum erau la modă cenaclurile, am început să scriu versuri, care au fost destul de apreciate la acea vreme. Perioada mea de poezie a durat în jur de doi-trei ani“, îşi aminteşte scriitorul. Tot în timpul facultăţii, Alex Amoq ia contact cu radioul, dar şi cu nedreptăţile vremii. „Am început să lucrez la postul de radio al facultăţii şi am avut norocul unei excursii în Polonia, în urma căreia am hotărât să abordez două teme la postul de radio. Prima a fost legată de lagărul de la Auschwitz, care m-a impresionat profund, iar cea de-a doua a fost o comparaţie între nivelul de trai din Polonia şi cel din România. Se întâmpla în 1977, astfel că impactul a fost devastator. Am fost chemat la rectorat şi am fost ameninţat că voi fi dat afară din facultate“, povesteşte scriitorul.
Premiat pentru „Dumnezeu iubeşte dialogul“
Alex Amoq a avut curajul necesar ca, la acea vreme, să trimită scrisori către Europa Liberă, împins de la spate de nedreptăţile prin care trecuse. „Mult după întâmplarea cu radioul, în urma asasinării scriitorului Gheorghe Ursu, în anul 1986, am trimis două scrisori la Europa Liberă, care am avut norocul să ajungă la destinaţ