Zumzăiala anarhică de la Gaudeamus nu însoţeşte doar plăcerea de-a citi, ci şi pe aceea de-a scrie.
„N u e mai de preţ zăbavă decât cetitul cărţilor". Aşa spune cronicarul, aşa arată suta de mii de la vizitatori de la Gaudeamus. Săptămâna trecută pe vremea asta, vânzoleala de la Romexpo era exact balsamul de care aveau nevoie editurile fragilizate de criză. Cu toate stridenţele lui, un târg românesc de carte confirmă o idee şi dizolvă o judecată falsă. Cea dintâi vorbeşte despre plăcerea subversivă a lecturii, exersată ca reţetă escapistă înainte de 1990, a doua râde cochet de o nerozie: aceea că lumea a sacrificat cartea, preferând televizorul, videojocurile şi navigarea pe internet. Comerţul cu preconcepţii, o activitate mereu la îndemâna superficialilor, furişează în conştiinţa multora impresia unei naţii anemiate mental, gata să fugă mereu din faţa temelor serioase, şi să se refugieze în facil, frivol şi deocheat.
Într-un fel, forfota de la Gaudeamus a dovedit setea de viaţă a românilor, căci - ştim de la Noica - „ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit". Sigur, n-a fost numai asta. Gaudeamus e un pescar versat, care schimbă anual momelile şi aruncă de fiecare dată cu folos undiţa în râul publicului. Proximitatea notorietăţii tentează, ideea de-a respira la doi paşi de Salman Rushdie, Mihaela Rădulescu sau Andrew Davidson (fiecăruia după gust) seduce. Literară sau nu, vedeta aspiră public şi ordonează coada la autografe. Cât e vanitate, balet de imagine sau snobism, nu mai are importanţă. Gaudeamus e un târg pentru public şi funcţionează ca atare, asumându-şi riscurile care decurg de-aici: lansări simultane, care se transformă în concursuri de boxe, microfoane şi plămâni, bruiaj grosolan, întâlniri neprevăzute între oameni care nu se suportă etc.
Fapt interesant, zumzăiala anarhică de la Gaudeamus nu însoţeşte doar plăcerea de-a citi, ci şi pe a