Agentul cercetat disciplinar, pentru că a avut curajul să îl oprească în trafi c, şi-a dat demisia din Poliţia Română, la scurt timp după ce a câştigat toate procesele pentru "recuperarea onoarei". Sursa: MIHAI ȘOICA
Sergiu Todea a demisionat din cadrul Poliţiei Rutiere Cluj, la scurt timp după ce Curtea de Apel Cluj a confirmat sentinţa Tribunalului Cluj, de anulare a sancţiunilor dispuse de IPJ Cluj, împotriva lui. Todea a fost sancţionat de mai multe ori pentru comportament nedemn sau pentru că nu a anunţat că a divorţat, asta după ce l-a oprit în trafic pe adjunctul IPJ Cluj, comisarul Cristian Pintea.
"Nu am avut pentru ce să mai rămân. M-am luptat aproape singur împotriva unui sistem care funcţionează foarte bine. Nici unul dintre şefi nu mi-a fost aproape în cei doi ani de calvar prin care am trecut. Am muncit din greu şi cu ce m-am ales? Aşa că, după ce am câştigat procesele, am decis să îmi dau demisia. Mă simt mult mai bine şi voi vedea eu ce voi face", a declarat fostul poliţist.
În această săptămână, chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, a declarat că adjunctul IPJ Cluj, comisarul-şef Cristian Pintea, este cercetat disciplinar alături de alţi zece poliţişti cu funcţii de conducere din cadrul Poliţiei Cluj.
Trimis la psiholog şi sanţionat
În 2011, agentul Todea a fost, fără voia lui, victima şefului său. "Pe banda a doua, cu viteză excesivă, s-a apropiat un autoturism marca BMW Seria 5 de culoare neagră, al cărui şofer nu a schiţat nici măcar un gest de frânare pentru a observa dacă pe trecerea de pietoni se află cineva. Asta, în condiţiile în care o autoutilitară era oprită pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton".
După acest moment, agentul a plecat în urmărirea şoferului grăbit, Pintea oprind maşina după mai bine de doi kilometri de urmărire, fiind nervos că este urmărit de echipajul Poliţiei Rutiere.